Ismael, biruitor până la capăt (vol. IV)

30,00 lei

Format: 20,5 x 13,5 cm

Nr. pagini: 340

Descriere

Povestea lui Ismael Worth continuă în acest ultim volum. De la căldura sufocantă a Cubei până la ţărmurile sumbre din nordul Scoţiei, Ismael rămâne hotărât în angajamentul său faţă de cei pe care îi iubeşte.

Veţi putea urmări noi intrigi pline de suspans, secrete vechi ce sunt descoperite, conflicte care iau sfârșit, dar şi biruinţa de care se bucură Ismael în cele din urmă.

Când în final închideţi cartea veţi fi dezamăgit că nu mai sunt pagini care să vorbească despre viaţa acestui tânăr iubit.


Capitolul XXXI

În cripta castelului

 

Era mai întunecată și mai solitară acea criptă,

Decât cea mai groaznică celulă,

O chilie pentru cusurul pustnicului,

Pentru a locui în penitență.

Acestă vizuină, înfiorând fiecare simț

Al pipăitului, auzului și vederii,

A fost numită Cripta Penitenței,

Fără aer și lumină. (…)

Scott

Camera de toaletă a lordului Vincent avea fereastră cu deschidere în balcon, care dădea spre mare. Vicontele luă telescopul, deschise fereastra cea mare și ieşi în balcon. Îşi ajustă lentila și măsură din priviri coasta. Nu se vedea nimic în afară de vasul solitar care ancorase aproape sub zidurile castelului.

Coasta este liberă, își spuse vicontele, în timp ce reintră în cameră și puse la loc telescopul. Apoi înfășurându-se într-o haină mare de lână și trăgând o pălărie scofâlcită peste ochi, părăsi camera, coborî scările și ieși.amera de toaletă a lordului Vincent avea fereastră cu deschidere în balcon, care dădea spre mare. Vicontele luă telescopul, deschise fereastra cea mare și ieşi în balcon. Îşi ajustă lentila și măsură din priviri coasta. Nu se vedea nimic în afară de vasul solitar care ancorase aproape sub zidurile castelului.

O luă spre nisipurile de la baza promontoriului. Cărarea ce ducea la partea de jos a stâncii era abruptă, alunecoasă și foarte periculoasă chiar și în miezul zilei. Iar aceasta era una dintre cele mai întunecate ore ale nopții care preceda zorii, iar cărarea era mai periculoasă ca niciodată. Dar vicontele avea sânge de muntean scoțian, iar pasul îi era la fel de sigur pe marginea abruptă a muntelui cum îi era pe câmpia netedă. Ajunse la baza stâncii în siguranță și curând se afla pe nisipuri. Scoase din buzunar un fluier micuț, pe care îl duse la buze și suflă un semnal strident.

Primi răspuns de pe vasul ancorat. Și curând fu lansată o bărcuță, care vâslea rapid la mal.

– Tu ești, Costo? îl întrebă vicontele pe bărbatul care sări la mal.

– Nu, domnule. Sunt Paolo!

– Secundul?

– Da, domnule.

– Unde este Costo?

– La bord, domnule.

– Ce ai adus cu tine de această dată?

– Tutun cubanez, băuturi jamaicane și ceva țesături bogate de India pentru rochiile doamnei. Un butoiaş cu băuturi și o cutie de trabucuri a ajuns deja la castel. Bătrânul Cuthbert le-a luat înăuntru.

– Foarte bine. Acum însă am ceva treburi de rezolvat de care Cuthbert nu trebuie să știe nimic. Nu știe nimic și nu va trebui să știe nimic despre vizita mea pe plajă în această seară.

– Vom tăcea molcom, domnule.

– Ați avut probleme din cauza pazei de coastă?

– Nu, domnule, cum am fi putut avea? Excelența voastră nu este un protector al celor neajutoraţi?

Vicontele râse.

– Este adevărat, zise el, că am sub control gărzile din apropiere, iar ele nu își bagă nasul să vadă ce treburi au navele care ancorează în preajma castelului, dar dincolo de acest domeniu nu vă pot proteja, așa că aveți grijă.

– Avem grijă, domnule. Atâta grijă încât vom pleca la flux.

– În  Havana?

– În Havana, domnule.

– Ei bine, acum aș vrea să mă duci la navă. Trebuie să vorbesc cu căpitanul.

– Desigur, domnule, zise serviabil secundul, în timp ce vicontele păși în barcă.

– Dați-i drumul, băieţi! Înapoi la vapor, zise secundul. Iar vâslaşii se plasară la locurile lor și curând ajunseră la navă.

Lordul Vincent fu primit cu cel mai mare respect de către căpitan, care veni servil la pasarela de la tribord pentru a-l întâmpina.

– Haide să mergem în cabina ta, Costo. Trebuie să discut ceva cu tine, zise vicontele.

– Desigur, domnule, răspunse căpitanul, conducându-l spre o cabină mică și confortabilă.

Era flancată de ambele părți de două paturi comode, mobilată cu un bufet la un capăt și cu o masă rotundă și două scaune în mijloc.

– Dorește domnul să ia loc? zise căpitanul, oferindu-i un scaun musafirului și așezându-se el pe un altul.

Pe masă se aflau sticle cu băutură, pahare, trabucuri, pipe și tutun.

– Dorește domnul să guste romul acesta de cea mai bună calitate și să încerce aceste trabucuri cu aromă puternică şi delicată în acelaşi timp?

Drept răspuns vicontele îşi turnă o porție sănătoasă de băutură și o dădu pe gât aproape dintr-o înghițitură, apoi își aprinse un trabuc și începu să fumeze. Fumă pentru câteva minute, timp în care Costo așteptă respectuos ca el să deschidă discuția.

Într-un final vicontele vorbi:

– Costo, în insula ta din Cuba, costă destul de mult negrii și negresele capabili de muncă, nu?

– Da, domnule – foarte mult, de când iluștri oameni de stat ai dumneavoastră au abolit sclavia.

– De exemplu, cât ar costa un bărbat frumos, să zicem de douăzeci și unu de ani?

– De la trei până la cinci mii de dolari, în funcție de starea lui de sănătate, de înfățișare și de abilități. Știu de un băiat de paisprezece ani care a fost vândut pentru trei mii de dolari. Iar acum el este unul dintre cei mai buni bucătari din insulă.

– Hm! Atunci cel despre care vorbesc ar aduce un preț și mai mare. Dar cât ai lua pe o fată de optsprezece ani, sănătoasă, frumoasă?

– Mulatră sau metisă?

– Oh, niciuna. Ea este negresă, neagră precum satinul negru, dar cu piele netedă și fină precum… o Venus sculptată în jad.

– O mie sau două mii de dolari, poate, dacă este negresă, dar dacă era mulatră sau metisă ar fi costat mai mult.

– Și cât ar costa o femeie zdravănă, sănătoasă, dârză, de cincizeci de ani?

– Depinde de alte circumstanțe, domnule. Dacă, împreună cu sănătatea și inteligența ei, ar putea fi o menajeră și o doică bună, așa cum sunt alte femei de vârsta ei, păi, atunci ar putea aduce între nouă și doisprezece mii de dolari.

– Ei, bine, Costo, am cei trei negri de care tocmai ţi-am spus.

– Da, domnule? Dar dumneavoastră sunteți englez și aceasta este Anglia! exclamă corsarul uimit.

– Eu sunt scoţian şi asta e Scoţia. Dar, nu contează – e același lucru. Vrei să facem un târg și să îmi cumperi negrii?

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.