La răscruce

Descriere

„Charles era la răscruce. Încotro avea să meargă? Întunericul nopţii reflecta starea inimii lui. În lumina lunii privea cele două drumuri şi asculta cântecul care răsuna în noapte: „Pe ce drum s-apuc?” întrebă în noapte un glas. „Sunt doar un peregrin obosit, fără lumină rămas.” Să se întoarcă înapoi şi să sufere durerea relaţiei distruse cu Viana sau să pornească pe drumul spre o viaţă plină de aventură şi plăcere? Ca şi Charles, stăm şi noi la răscruce în fiecare zi. Alegerile pe care le facem afectează în mod direct fericirea, viitorul şi destinul nostru. Această carte, prin valorile ei spirituale, la fel ca în anii trecuţi, va continua să fie o provocare pentru fiecare dintre noi.” Brenda Sommers

Influenţa acestei cărţi va persista în inimile cititorilor încă mult timp după lectură. Lecţiile învăţate din ea îi vor ajuta să se ţină departe de stâncile şi prăpăstiile în care unele din personaje şi-au sfărâmat barca, să-L ia pe Hristos la cârmă, să facă alegeri corecte la fiecare răscruce din viaţă şi să intre în final triumfători în portul mântuirii.

Alegerea

           ”Într-un colţ al camerei slab luminată, îngropat într-un fotoliu, stătea Stephen Ludlow, un băieţel orfan. Se odihnea cu capul în mâini. Trecuseră patru săptămâni de la moartea tatălui său. Era singur, obosit şi flămând. Era târziu, şi el nu primise încă sărăcăcioasa lui cină. – Băiete, va trebui să te muţi! Am închiriat casa altcuiva. Ai stat deja câteva săptămâni fără să plăteşti chiria! Cuvintele acestea fuseseră rostite de proprietarul fără inimă, care intrase neinvitat prin uşa deschisă. Sunetul aspru al vocii lui îl sperie pe Stephen. Ridică capul şi îl privi înfricoşat. Când omul văzu expresia demnă de milă de pe faţa băieţelului, adăugă cu o voce puţin mai blândă:- În orice caz, nu ar trebui să stai singur; ai face mai bine să pleci la nişte rude. Unde este mama ta? adăugă el aşezându-se în faţa lui Stephen şi privindu-l bănuitor.- Nu am avut niciodată mamă, răspunse acesta cu o voce tremurătoare, şi se întoarse spre perete ca să-şi şteargă lacrimile cu mâneca hainei; în curând îşi reveni şi continuă: Cred că voi merge la bunicul, dacă îl pot găsi. Vreţi să mă lăsaţi, vă rog, în căsuţa de pe alee, unde locuia bătrânul Tim, până când voi putea merge la bunicul? – Nu văd de ce nu; o să spun familiei care se mută aici să nu te deranjeze, spuse el, simţindu-se cumva mai uşurat fiindcă nu îl lăsa de izbelişte pe micul orfan fără adăpost. Cred că e o mizerie groaznică acolo; mai bine ai face puţină curăţenie întâi; în orice caz, ai grijă să te muţi mâine. Familia Brown soseşte poimâine. Cu aceste cuvinte, proprietarul se îndepărtă. Stephen trăise aici împreună cu tatăl lui de când se ştia. Copilăria lui fusese destul de diferită de cea a tatălui său. Charles Ludlow, tatăl lui Stephen, se născuse în frumosul stat Illinois. Tatăl lui, bunicul lui Stephen, era unul din cei mai prosperi negustori din Elm Point. Cu mult timp în urmă, el cumpărase un lot de pământ în împrejurimile oraşului şi construise acolo o casă nouă şi arătoasă. Alesese locul acesta fiindcă voia aer curat şi spaţiu de joacă pentru copii. Familia consta din domnul Ludlow, soţia lui, şi doi copii, Charles şi Elizabeth. Casa şi aşezarea erau ideale. Un pârâu jucăuş, alimentat de izvorul de pe deal, curgea în spatele grădinii. Casa era înconjurată de copaci umbroşi, flori şi o pajişte bine îngrijită. Totul era atât de frumos, încât vecinii îl numeau Parcul Ludlow. Copiii, Charles şi sora lui, erau într-adevăr foarte fericiţi. Fiecare avea o grădiniţă, în care planta florile care îi plăceau. Adesea făceau bărcuţe care pluteau în apa pârâului. Gândindu-se că viaţa unui băiat nu este niciodată completă fără un câine, într-o zi de neuitat domnul Ludlow adusese acasă un fox-terier pentru Charles; acesta primi imediat numele de Pistruiatul din cauza frumoasei lui blăni împestriţată cu negru. În timp ce Pistruiatul şi Charles deveneau prieteni şi tovarăşi nedespărţiţi, Elizabeth devenea din ce în ce mai apropiată de Muggins, pisicuţa ei alb cu negru, pe care Charles o salvase din mâna unor băieţi răi care o loveau cu pietre. Tatăl şi mama lui Charles erau creştini foarte devotaţi, membri ai bisericii din vecinătate. Îşi iubeau foarte mult copiii, şi singura lor grijă era să-i conducă la Hristos încă din copilărie, pentru ca astfel să devină folositori societăţii şi o binecuvântare pentru ceilalţi…”