Moștenirea și alte povestiri

12,00 lei

Autor: Christoph Von Schmid

Format: 20,5 x 13,5 cm

Număr de pagini: 108

Copertă broșată

Stoc epuizat

Descriere

Pe paginile acestei cărţi veţi găsi învăţături care, dacă vi le însuşiţi, vă vor aduce bucurie şi satisfacţie. În lumina zilelor în care trăim, veţi găsi în ea principii rar întâlnite, dar de care este atât de multă nevoie.

Sacrificiul, hărnicia, cinstea şi integritatea sunt cele mai importante caracteristici ale vieţii. Fără ele, viaţa ar fi un chin şi o însetare continuă în timp ce veţi bea apă din fântâni secate. Bogăţiile sunt nesigure, dar cinstea şi sinceritatea sunt adevărate comori care îşi păstrează valoarea pentru eternitate.

O altă lucrare clasică frumoasă şi interesantă. Căutarea mai întâi a Împărăţiei lui Dumnezeu va fi o temă pe care părinţii şi copiii o vor vedea prin ochii unui nepoţel credincios şi ai bunicului său orb.


Moștenirea

Capitolul I

           „Familia Vollmar era una dintre cele mai bogate familii ale oraşului, dar ceea ce este cu adevărat important, este că era o familie foarte apreciată. Domnul Vollmar era un comerciant respectat, cu un profund simţ al responsabilităţii. Soţia lui, Teresa, o femeie drăguţă şi foarte amabilă, îşi petrecea cea mai mare parte a timpului îngrijindu-se de educaţia celor doi fii: Maximilian şi Fanny, copii ce promiteau mult, şi care, evident, se pregăteau să urmeze profesia tatălui lor. Domnul Vollmar a avut fericita ocazie de a moşteni de la părintele său o companie întinsă şi înfloritoare a cărei faimă a câştigat-o la rându-i prin mijloace cinstite, prin muncă şi dăruire. Cu timpul, dobândi o avere apreciabilă, deosebindu-se mult de vecinii săi parveniţi. Cu toate acestea, el nu s-a considerat niciodată diferit sau mai presus de ceilalţi datorită reuşitei sale în afaceri, de aceea, îi spunea uneori soţiei sale: – Scumpa mea Teresa, tot ceea ce avem am primit în dar de la Dumnezeu, însă comoara cea mai de preţ sunt copiii noştri; obligaţia noastră cea mai mare este sa îi creştem într-un mod vrednic. Până în momentul în care începe povestea noastră, afacerile lui Vollmar nu au fost tulburate de vreun eveniment nefavorabil lui, însă în cele din urmă s-a întâmplat şi neprevăzutul. Într-o dimineaţă cenuşie, pe când se afla în salon servind micul dejun cu familia, soneria curmă firul discuţiilor. Era poştaşul – adusese o scrisoare care-l tulbură o clipă pe comerciant. Aceasta îl anunţa oficial că unul din partenerii şi asociaţii lui în afaceri a dat faliment peste noapte, rezultând astfel datorii comune foarte mari. În urma acestei nefericite încercări, domnul Vollmar a pierdut o parte importantă din avere. Însă el nu a murmurat nici măcar o clipă pentru nedreptatea ce i se întâmplase şi aceasta, datorită faptului că încrederea lui în Dumnezeu era neclintită, iar bunurile materiale contau foarte puţin…”

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.