Hotărârile lui Jonathan Edwards

2,00 lei

Autor: Jonathan Edwards

Număr pagini: 32

Dimensiuni: 10,3 x 14,6

Stoc epuizat

Categorie:

Descriere

Această broşură conţine două scrieri remarcabile ale lui Jonathan Edwards:

 
Hotărârile, au fost scrise în 1722 şi 1723, la vârsta de 19, 20 de ani pe când îşi încheia studiile şi privea înainte spre ceea ce Dumnezeu avea pregătit pentru el.
Pentru el, aceste hotărâri, nu au reprezentat nici speranţe pioase, nici vise romantice, nici reguli legaliste, ci, pur şi simplu, au fost instrucţiuni pentru viaţă demne de urmat cu sârguinţă.
 
Sfaturi pentru cei convertiţi de curând, este o scrisoare scrisă în cea mai ocupată perioadă din viaţa lui (1741), la solicitarea unei tinere proaspăt convertite pe nume Deborah Hatheway, care locuia în Suffield.
Aici vedem preocuparea profundă a lui Edwards faţă de cei care-i cereau sfatul şi ajutorul.
La o lună după această scrisoare, el a predicat renumitul mesaj „Păcătoşii în mâinile unui Dumnezeu mânios”.
Haideţi să ciulim bine urechile ascultând şi urmând hotărârile şi sfaturile unui om care a trăit atât de aproape de Dumnezeu cum puţini au făcut-o.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.