Vremurile sunt tulburi. Ştirile care altădată zbuciumau sunt acum lucruri la care chiar ne aşteptăm. Lumea se îndreaptă cu paşi repezi spre sfârşit. Fiecare se grăbeşte. Nu contează scopul, nu contează destinaţia, nu contează metodele, toţi sunt parcă într-o luptă contra timp. Fiecare îşi urmăreşte scopul şi visul, fiecare caută să fie împlinit. E şi normal. La ce bună o viaţă care nu îţi aduce nici o satisfacţie, o viaţă în care nu te poţi bucura de toate lucrurile pe care le poate oferi lumea asta? Sună bine un astfel de raţionament, numai că mi se pare ca cineva este lăsat pe dinafară. Unde este locul lui Dumnezeu în tot acest 
angrenaj? Ce se întâmplă cu ceilalţi oameni din jurul nostru, ce se întâmplă cu visele lor, cu vieţile lor? se mai gândeşte cineva la aceste lucruri, sau cineva a avut grijă să construiască încetul cu încetul un zid în jurul fiecăruia pentru a nu+şi putea vedea decât propriile nevoi şi dorinţe? De ce are nevoie cel mai mult lumea de acum? Cred din toată inima că are nevoie de Domnul Isus. Oare câţi condamnaţi nu aşteaptă eliberarea, câţi bolnavi nu aşteaptă vindecarea, câţi oameni pierduţi nu aşteaptă salvarea? Oare câţi nu aşteaptă o predică în care cerul să se deschidă şi tainele tatălui să fie revelate? Dar Isus a venit pe pământul nostru, cu două mii de ani în urmă… Ştim cum s-a născut, cum a murit şi cum a înviat. Dar El s-a înălţat la cer. Oare cum mai poate El să dea viaţă lumii din zilele noastre? Oare vor fi în stare urmaşii Lui, în sufletele cărorA El încă trăieşte, să dea lumii ceea ce are nevoie cel mai mult? Oare va mai găsi El credinţă pe pământ la venirea Lui?
