Sclavul

10,00 lei

Autor: Christoph Von Schmid

Format: 20,5 x 13,5 cm

Număr de pagini: 56

Copertă broșată

Descriere

Vă împărtăşim cu plăcere încă o povestire clasică pentru copii a autorului Christoph Von Schmid. Sclavul este istoria lui Anselmo, un băiat de şaisprezece ani, care a îndurat o experienţă traumatică. Luat sclav într-o ţară străină, experienţele lui ne demonstrează că Dumnezeu îngăduie anumite nenorociri în viaţa copiilor Săi, dar nu fără un scop benefic lor. Sperăm că această carte vă va inspira şi vă va provoca, dragi tineri, ca şi alţii să vadă în voi caracterul unui creştin adevărat. Această povestire va nărui barierele culturale şi va dezvălui trăsăturile de netăgăduit ale unui creştin adevărat.


Capitolul I

LUAT PRIZONIER

Într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, Anselmo, un tânăr de şaisprezece ani, se întorcea acasă de-a lungul ţărmului, de la Salerno, unde pe atunci erau cele mai vestite şcoli italiene, pentru a-şi petrece vacanţa cu părinţii. Ţinutul era împodobit de toată splendoarea primăverii, care pe meleagurile frumoase ale Italiei, soseşte cu o lună mai devreme decât la noi. Marea sclipea sub razele de un roşu aprins ale soarelui ce răsărea. În inima evlavioasă a lui Anselmo era atâta uimirea încât a îngenuncheat să-L laude pe Creatorul tuturor acestor minunăţii: soarele, cerul, pământul şi marea.

A rămas multă vreme îngenuncheat, iar după aceea, s-a ridicat bucuros şi s-a grăbit pentru ca să-şi revadă cât mai curând preaiubiţii părinţi. Familia lui făcea parte din nobilime; dar averea lor mare a scăzut mult în timpul războiului, de aceea, acum nu mai avea aşa de mulţi bani. Totuşi, ei îi dădeau fiului lor cât încă îşi permiteau, dar mai presus de toate bogăţiile din lume, i-au dat o educaţie extraordinară. Din fragedă copilărie, l-au învăţat să-L caute şi să-L iubească pe Dumnezeu, să creadă în El şi numai în El să caute fericirea. I-au dat tânărului, care era foarte talentat, toate învăţăturile de care avea nevoie, chiar şi bunele maniere necesare rangului său. L-au trimis la şcoală, făcând multe economii pentru ca el să poată trăi acolo ca un nobil. La rândul său, tânărul s-a abţinut de la orice lucru de care nu avea nevoie, ducea o viaţă cumpătată şi retrasă, şi nu lua parte la distracţiile costisitoare la care îl invitau colegii lui de aceeaşi vârstă şi condiţie.

Nu ascundea faptul că nu avea la fel de mulţi bani ca ei; şi, de fapt, era bucuros că avea o scuză atât de bună şi putea să acorde mai mult timp studiului. Şi acum, căutând să-şi cruţe părinţii de la aceste cheltuieli, călătorea spre casă nu pe cal, nici cu trăsura, ci pe jos. Fiind un tânăr voinic şi energic, această drumeţie i se păru chiar încântătoare.

Drumul lui ducea printr-o pădurice deasă de dafin şi ocolea o stâncă. După ce a cotit pe lângă stâncă, a observat dintr-odată o corabie ancorată; câţiva oameni cu pielea închisă la culoare, cu nişte haine neobişnuite şi ciudate, luau apă de la un izvor ce ţâşnea din stânca aceea. Erau piraţi din Algiers! Abia l-au zărit pe tânărul lipsit de apărare că s-au şi năpustit asupra lui ca nişte tigri asupra unui miel. L-au apucat şi l-au dus cu forţa în corabie, l-au dezbrăcat de hainele lui şi l-au îmbrăcat cu o haină lungă şi aspră de sclav şi i-au pus o pălărie pe cap. I-au înlănţuit mâinile şi picioarele şi l-au dus printre ceilalţi prizonieri creştini pe care îi răpiseră pe mare sau pe uscat. Prizonierii l-au salutat pe noul venit cu voci pline de compătimire şi unii chiar izbucneau în plâns gândindu-se la suferinţa ce îi aştepta pe fiecare dintre ei.

Revenindu-şi după spaima care l-a cuprins, Anselmo şi-a împreunat mâinile, încătuşate cum erau, şi a ridicat ochii spre cer. Era copleşit de teamă.

– O, Dumnezeule atotputernic şi plin de milă, se rugă cu voce tare, care ai creat cerurile, pământul şi marea, Tu ai îngăduit să mi se întâmple această nenorocire. Revarsă harul Tău ca să pot trăi în supunere faţă de voia Ta, să trec nevătămat prin această încercare şi să rămân nepătat înaintea Ta! Mângâie-i Tu pe dragii mei părinţi şi pe fraţii mei! Vai, ei aşteaptă să mă întorc mâine seară. Vor veni cu frăţiorul şi surioara mea să mă întâmpine! O, ce îngrijoraţi vor fi când nu mă vor vedea şi nu vor afla ce mi s-a întâmplat. Poate nu vor afla nimic despre mine. Totuşi, eu mă încred în Tine, Tată din ceruri – Tu vei îngădui să ne întâlnim din nou, ne vei schimba tristeţea în bucurie încă o dată. Tu porţi de grijă celor ce se încred în Tine – pot să se clatine stâncile şi munţii să cadă în mare, dar dragostea şi Cuvântul Tău vor rămâne în veci!

Ceilalţi prizonieri, dintre care cei mai mulţi erau italieni, au auzit şi au înţeles rugăciunea şi au fost profund impresionaţi de încrederea lui în Dumnezeu. Fără nicio reţinere faţă de tânărul evlavios, l-au întrebat cine era, de unde venea şi pe unde călătorise. Iar ei, la rândul lor, i-au povestit despre ei. Un tânăr avocat care îi cunoştea pe părinţii lui Anselmo, l-a ascultat cu foarte mare atenţie. Acest tânăr care provenea dintr-o familie bună şi care era foarte învăţat – îşi terminase studiile cu mare greutate (pentru că rămăsese orfan şi foarte sărac) – tocmai se căsătorise şi, după cum îi povestea lui Anselmo cu ochii în lacrimi, îşi conducea mireasa la vasul ce avea să o ducă la noul ei cămin.

– Dar vai! zise el, în locul tandrei iubiri ce ne-ar fi unit pentru veşnicie, am parte de nefericirea să fiu legat în aceste lanţuri nenorocite!

Un tânăr marinar plângea pentru părinţii lui bătrâni şi neajutoraţi pe care îi sprijinise până atunci cu veniturile muncii sale grele şi periculoase.

– Ah! zise, probabil că de acum vom fi prada celor mai mari nevoi, foame şi îngrijorări.

Un pescar, care era puţin mai în vârstă, era cel mai îndurerat dintre toţi. Stătea tăcut şi gânditor în cel mai retras colţ al corăbiei, cu capul în mâini şi cu lacrimi curgându-i pe obraji. Era tatăl a cinci copilaşi şi era foarte copleşit de îngrijorare pentru viitorul lor şi al credincioasei lor mame. Anselmo s-a apropiat de el şi, plin de afecţiune, l-a luat de mână, i-a amintit că Dumnezeu e sfânt, că toate lucrurile îngăduite de El sunt spre binele nostru şi că niciodată nu-şi va dezice Numele de „Tată al văduvelor şi al orfanilor”. Deşi aflaţi într-o mâhnire adâncă, bietul om şi ceilalţi prizonieri îl ascultau plini de smerenie. Înfăţişarea frumoasă a tânărului, înţelepciunea cuvintelor lui, bunătatea pe care o avea faţă de toţi şi bucuria pe care o simţea, deşi era încătuşat, i-a îmbărbătat şi i-a încurajat încetul cu încetul pe toţi ceilalţi prizonieri. Bătrânul pescar s-a ridicat:

– Dumnezeul nostru cel bun, a strigat, ni l-a trimis pe acest tânăr să ne dea mângâiere. Ca şi el, ne vom pune încrederea în Dumnezeu. Eu cred acum că Dumnezeu va transforma aceste lanţuri într-o binecuvântare.

Tânărul marinar a început să cânte „Imnul marinarului sicilian” vestit pentru melodia atât de lentă şi simplă; şi pentru că toţi prizonierii din corabie erau creştini, i s-au alăturat şi au ales în special acele cuvinte care le dădeau pace în mijlocul acelui necaz.

ntr-o dimineaţă frumoasă de primăvară, Anselmo, un tânăr de şaisprezece ani, se întorcea acasă de-a lungul ţărmului, de la Salerno, unde pe atunci erau cele mai vestite şcoli italiene, pentru a-şi petrece vacanţa cu părinţii. Ţinutul era împodobit de toată splendoarea primăverii, care pe meleagurile frumoase ale Italiei, soseşte cu o lună mai devreme decât la noi. Marea sclipea sub razele de un roşu aprins ale soarelui ce răsărea. În inima evlavioasă a lui Anselmo era atâta uimirea încât a îngenuncheat să-L laude pe Creatorul tuturor acestor minunăţii: soarele, cerul, pământul şi marea.

A rămas multă vreme îngenuncheat, iar după aceea, s-a ridicat bucuros şi s-a grăbit pentru ca să-şi revadă cât mai curând preaiubiţii părinţi. Familia lui făcea parte din nobilime; dar averea lor mare a scăzut mult în timpul războiului, de aceea, acum nu mai avea aşa de mulţi bani. Totuşi, ei îi dădeau fiului lor cât încă îşi permiteau, dar mai presus de toate bogăţiile din lume, i-au dat o educaţie extraordinară. Din fragedă copilărie, l-au învăţat să-L caute şi să-L iubească pe Dumnezeu, să creadă în El şi numai în El să caute fericirea. I-au dat tânărului, care era foarte talentat, toate învăţăturile de care avea nevoie, chiar şi bunele maniere necesare rangului său. L-au trimis la şcoală, făcând multe economii pentru ca el să poată trăi acolo ca un nobil. La rândul său, tânărul s-a abţinut de la orice lucru de care nu avea nevoie, ducea o viaţă cumpătată şi retrasă, şi nu lua parte la distracţiile costisitoare la care îl invitau colegii lui de aceeaşi vârstă şi condiţie.

Nu ascundea faptul că nu avea la fel de mulţi bani ca ei; şi, de fapt, era bucuros că avea o scuză atât de bună şi putea să acorde mai mult timp studiului. Şi acum, căutând să-şi cruţe părinţii de la aceste cheltuieli, călătorea spre casă nu pe cal, nici cu trăsura, ci pe jos. Fiind un tânăr voinic şi energic, această drumeţie i se păru chiar încântătoare.

Drumul lui ducea printr-o pădurice deasă de dafin şi ocolea o stâncă. După ce a cotit pe lângă stâncă, a observat dintr-odată o corabie ancorată; câţiva oameni cu pielea închisă la culoare, cu nişte haine neobişnuite şi ciudate, luau apă de la un izvor ce ţâşnea din stânca aceea. Erau piraţi din Algiers! Abia l-au zărit pe tânărul lipsit de apărare că s-au şi năpustit asupra lui ca nişte tigri asupra unui miel. L-au apucat şi l-au dus cu forţa în corabie, l-au dezbrăcat de hainele lui şi l-au îmbrăcat cu o haină lungă şi aspră de sclav şi i-au pus o pălărie pe cap. I-au înlănţuit mâinile şi picioarele şi l-au dus printre ceilalţi prizonieri creştini pe care îi răpiseră pe mare sau pe uscat. Prizonierii l-au salutat pe noul venit cu voci pline de compătimire şi unii chiar izbucneau în plâns gândindu-se la suferinţa ce îi aştepta pe fiecare dintre ei. (…)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.