Trezirea… după voia lui Dumnezeu

15,00 lei

Autor: Leonard Ravenhill

Număr pagini: 167

Dimensiuni: 14,7 x 20,5

89 în stoc

Categorie:

Descriere

„Dumnezeu a făcut din asirieni toiagul mâniei Sale (Isaia 10:5 6), trimiţându-i împotriva ipocritei naţiuni a lui Israel. Cine sau ce va fi toiagul Lui în această generaţie? Un colaps total al economiei mondiale? Un invadator străin? Tot mai multe cutremure şi inundaţii devastatoare? Alte şi alte boli, la fel de incurabile precum sida?”

Iată întrebările pe care le ridică Leonard Ravenhill în 1983 la sfârşitul acestei cărţi, după ce priveşte la o biserică adormită şi la o lume oarbă care se distrează în drumul ei spre un iad veşnic.

Astăzi, nu trebuie să ne mai punem această întrebare: „Cine sau ce va fi toiagul Lui în această generaţie?” pentru că „toiagul mâniei Sale” îl simţim pe pielea noastră.

Dacă atunci trezirea după voia lui Dumnezeu nu era o opţiune, ci imperativă, ce mai putem spune astăzi?

Pentru că multe focuri străine s-au numit „treziri”, am încetat să mai ne rugăm pentru trezirea după voia lui Dumnezeu, şi în loc de un lan de porumb cu o sperietoare de ciori, avem un lan de sperietori de ciori în jurul unui ştiulete; dar după cum cea mai mare piedică în calea unei adevărate treziri nu sunt oamenii care se împotrivesc trezirii, ci aceia care „produc” una falsă, tot aşa cea mai mortală lovitură care poate fi adusă trezirilor false şi înşelăciunii este o trezire după voia lui Dumnezeu. Această trezire nu poate fi „produsă” de om, dar Dumnezeul trezirii caută oameni pe care să-i poată folosi. Eşti tu un om al lui Dumnezeu destoinic pentru orice lucrare bună?

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.