În lumea largă – Vol. II

35,00 lei

Autor: Susan Warner

Format: 20,5 x 13,5 cm

Număr de pagini: 332

Copertă: broșată

23 în stoc

Descriere

Descriere

”Susan Bogart Warner (1819-1885), sub pseudonimul Elizabeth Wetherell, a publicat romanul moralist de mare popularitate „În lumea largă” în anul 1850. A fost tradus imediat în câteva limbi de circulaţie internaţională şi este prima carte a unui autor american vândută în peste un milion de exemplare. Susan şi sora ei Ana au crescut într-o familie înstărită şi au fost educate acasă. Familia locuia pe insula Constitution, pe râul Hudson, faţă în faţă cu academia West Point. În afară de meseria de scriitoare, cele două surori şi-au petrecut câţiva ani conducând cursuri biblice pentru cadeţii de la academia West Point. În această povestire deosebită, micuţa Ellen, după ce este despărţită de mama ei, înfruntă vremuri grele şi împrejurări critice. Dar în mijlocul tuturor dezamăgirilor şi temerilor, Ellen îşi aduce aminte mereu de Cel care veghează asupra ei, fiindcă cel slab trebuie să caute întotdeauna putere acolo unde o poate găsi. Într-o zi geroasă de iarnă, aceasta este cartea care vă trebuie. Luminaţi de flăcările din şemineu, cu o cană de ciocolată fierbinte în mână şi o pisică torcând pe covoraş, „În lumea largă” va aduce ore de neuitat pentru întreaga familie!” Mark Hamby

În acest roman, micuţa Ellen, după ce este despărţită de mama ei, are o copilărie zdruncinată de suferinţă, dar în ciuda fricii şi dezamăgirilor, îşi aminteşte mereu de Cel care este Tatăl orfanilor. Deşi rămâne singură în lumea largă, El are grijă de ea, oferindu-i prieteni adevăraţi şi încununându-i viaţa cu bucurie.

Într-o lume în care neascultarea, răzvrătirea, egoismul şi lipsa de respect iau amploare, noi, părinţii care îl cunoaştem pe Dumnezeu, ce sădim oare în copiii noştri? În inima lui Ellen au răsărit ca nişte flori frumoase ascultarea, smerenia, puterea de a ierta şi dragostea. Acestea au fost semănate şi udate cu lacrimi de rugăciune de către mama ei, crescute şi îngrijite de Dumnezeu şi încălzite de soarele dragostei Lui. O povestire fascinantă, bogată în învăţăminte de o valoare inestimabilă, o carte care trebuie citită atât de copii cât şi de părinţi. În tot timpul lecturii am avut impresia unei mâini nevăzute, mâna Marelui Olar, lucrând la formarea caracterului lui Ellen. Voia Lui este însă ca şi noi, ca părinţi, să fim lucrători împreună cu El la modelarea caracterului copiilor noştri, oferindu-ne pe noi înşine ca exemple vii ale dragostei Lui pentru oameni. Fie ca atât noi, cât şi copiii noştri să fim modelaţi de mâna Olarului în aşa fel încât să fim vrednici de orice lucrare bună, oameni după inima lui Dumnezeu.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.