Suflet vindecat – Poezii

30,00 lei

Autor: Simona Pîrlea
Format:13,5x 20,5 cm
Nr. pagini: 167
Preț: 30 lei

Categorie:

Descriere

Rugăciunea către Dumnezeu, conversațiile cu El și gândurile mele adresate Lui, au ajuns să fie materializate prin versuri, în această lume care caută cu nesaț să apuce cu mâinile ceva palpabil, tangibil.
Poezia îmi este o ușurare a sufletului, o părtășie în care sunt liberă să așez în cuvinte și să exprim în rime tot ceea experimentez în această perioadă scurtă de timp, efemeră, numită viață. E gândul pe care îl poți vedea și pipăi.
Scriu pentru că vreau să așez pe hârtie ceea ce îmi șoptește Duhul, în mijlocul unei lumi zbuciumate, care nu găsește loc pentru a se liniști și pentru a asculta bătăile inimii care trec așa de iute, gonind spre viitor, uitând să trăiască prezentul cu singurul care transcende în timp – Dumnezeu.
Scriu pentru că Dumnezeu a făcut lumea prin cuvânt și încă se folosește de cuvinte pentru a atinge inimi, pentru a trezi la viață suflete și pentru a turna mângâiere peste rănile nelegate.
Avem nevoie să ne oprim din alergare și să apucăm prin credință ceea ce ne oferă Dumnezeu, atât în vremurile lipsite de zbucium, cât și în cele tulburate. Avem nevoie să ne oprim și să facem o introspecție a sufletului și a duhului, să le cântărim

nevoile și lipsurile și să venim cu ele la cruce pentru a fi restaurați și înnoiți.
Spre ce se îndreaptă căutările tale astăzi? Citește cu ochii, ascultă cu mintea și înțelege cu inima care este cea mai mare nevoie a sufletului! Apoi vino la cruce și despovărează-te!

Simona Pîrlea

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.