Amy si fratii ei

7,00 lei

Format: 20,5 x 13,5 cm

Număr de pagini: 108

Stoc epuizat

Descriere

Suferinţa, nevinovăţia şi credinţa unui copil orfan pictează tabloul suferinţei ascunse din jurul nostru, provocându-ne să fim mai sensibili la durerile altora.

Poate chiar tu eşti Amy – o persoană în viaţa căreia multitudinea responsabilităţilor ar putea să-ţi ia pacea. Poate te simţi de multe ori deznădăjduită şi nu mai ai puterea să vezi raza de soare străpungând norii grei. Citeşte această carte. Prin ea îl vei cunoaşte pe Willy, fratele aflat în aceeaşi stare cu tine, dar care va lupta pentru tine, îţi va fi aproape şi te va încuraja. Vei face cunoştinţă cu domnul Charles Alden şi soţia lui, creştini care au înţeles că Domnul i-a binecuvântat pentru ca şi ei, la rândul lor, să fie o binecuvântare pentru tine. Vei descoperi că şi în greutăţi poţi avea inima liniştită şi faţa luminoasă stând aproape de Cuvântul lui Dumnezeu şi crezând deplin în El. Vei continua să te rogi pentru cei care s-au depărtat de calea cea dreaptă, ştiind că într-o zi se vor întoarce. Vei avea încredere că cei bolnavi alături de care suferi şi tu vor fi vindecaţi. Şi poate cel mai frumos va fi să ştii că prin viaţa ta, deplin încredinţată în mâna Domnului, cei necredincioşi vor vedea raza de soare străpungând norii grei – îl vor găsi pe Isus. Cartea aceasta este pentru tine, oricine ai fi. Îţi dă noi perspective asupra trăirii cu Dumnezeu.

„- Mă mir cum de această casă veche nu a fost dărâmată până acum! îşi spuse în sinea lui domnul Alden, trecând poate pentru a mia oară prin faţa unei clădiri vechi şi neobişnuite. Se referea la o casă mică, cu două etaje joase, ce nu se potrivea cu „vecinii” ei înalţi şi impunători; părea că locul ei nu era pe acea stradă ce se dorea a fi cât mai respectabilă. Muşchiul gros de pe acoperişul cândva acoperit cu tablă, pereţii plini de igrasie până sub streşini, erau dovada vie a anilor nenumăraţi ce trecuseră peste ea. Un aer de părăsire învăluia casa, iar oamenii aceia pe care îi adăpostea în odăile ei strâmte păreau la rândul lor uitaţi de lume. Arhitectura demodată, cu ferestre înguste şi uşa dublă mărturiseau faptul că locuinţa aceea ciudată fusese construită cu peste cincizeci de ani în urmă. În zorii luminoşi ai unei dimineţi agitate de luni, domnul Alden se îndrepta cu paşi regulaţi spre locul său de muncă; cum nu era prea grăbit, se complăcea să observe mai îndeaproape ce se petrece în jurul lui. Chiar în clipa când trecu pe lângă casă, jumătatea de sus a uşii masive din lemn se deschise şi o voce grijulie răzbătu dinăuntru până la el. – Haide, mergeţi ca nişte băieţei ascultători ce sunteţi şi să vă întoarceţi cât mai repede!\r\n- Merg numai dacă Will e de acord să ducă coşul, spuse un băieţandru de vreo doisprezece ani care deschise jumătatea de jos a uşii şi se opri şovăitor în prag. – Da, îl duc eu, se auzi o voce veselă şi plină de viaţă, apoi apăru un băiat mai mic decât primul, cu un coş mare pe braţ. Un urcior de culoare pământie stătea sprijinit de marginile coşului care, la prima vedere a unui trecător neatent, ar fi putut să dea de bănuit. Domnul Alden însă, nu părea să se numere printre aceia. Bucata murdară de cocean folosită în lipsa unui dop, urmele lipicioase de la gura ulciorului, îi dovedeau faptul că băieţii nu transportau nimic dăunător, ci doar melasă. Privind imaginea dinaintea lui, Domnul Alden simţi cum i se cuibăresc în minte gânduri nostalgice. Toată tinereţea visase să locuiască la ţară, în mijlocul unei naturi primitoare. I-ar fi plăcut să ajungă un grădinar priceput în stare să transforme pustietatea unei curţi năpădite de arbuşti şi buruiene într-un adevărat paradis al florilor. Dar viaţa îi trasase alt drum, unul departe de liniştea dimineţilor de primăvară, când, trezit odată cu zorii, s-o apuce spre sânul pădurii unde să dezgroape anemone şi să le planteze lângă zambilele sale. De câte ori în momentele sale de răgaz nu se închipuia intrând într-o mlaştină verzuie până la genunchi doar pentru nuferi. Şi totuşi, toate acestea rămăseseră doar vise neîmplinite cărora nici viitorul nu părea să le surâdă. Dar acum domnul Alden nu mai tânjea după viaţa la ţară, deşi iubise foarte mult natura în copilăria lui. Reuşise să găsească ceva în acest oraş aglomerat care îi aducea aceeaşi bucurie, ceva mereu nou, natural şi surprinzător, ceva ce-l ţintuia locului ori de câte ori se pornea în lungile sale plimbări. În jurul şemineului său putea număra trei copii, dar nu erau de ajuns. Domnul Alden simţea dorinţa de a trage cu ochiul la fiecare chip tânăr pe care îl întâlnea şi de a auzi fiecare cuvânt copilăresc. Astfel, acei băieţi care duceau coşul îl interesau la fel de mult ca o carte de poveşti pe care o deschizi într-o seară de iarnă în faţa focului. – Hei, Will, ocupi tot drumul cu acel coş. Nu poţi să faci şi tu mai mult loc? spuse băiatul mai mare. Will îşi schimbă cu nepăsare coşul pe cealaltă mână, lucru binevenit având în vedere că braţul îi amorţise dureros de greutatea poverii. Era limpede că lui Will îi făcea plăcere să ducă coşul. Se opri pentru câteva momente şi încovoindu-şi trupul într-o parte, îşi sprijini greutatea de şoldul mic şi, continuându-şi vesel drumul, zise:\r\n- Aş vrea să fiu un bărbat, asta aş vrea. Cred că aş face vâlvă, nu crezi, PiCK – Ai fi arestat pentru scandal şi la ce ţi-ar folosi? răspunse Pick cu dispreţ. – Hei, nu mă refer la acel fel de vâlvă. Vreau să spun că aş fi cineva cunoscut. Mi-aş construi o casă mare şi aş cumpăra o canapea galbenă pentru Amy. Nu aş avea datorii, aş plăti pe loc cu bani gheaţă pentru ceea ce vreau şi restul l-aş pune la bancă. Îţi spun eu, când voi fi bărbat, vei vedea în mine un om muncitor. – Cred că eşti un băiat foarte harnic dacă vrei să devii un bărbat muncitor, îi veni domnului Alden să spună, dar cuvintele i se stinseră nerostite pe buze. Nu era înţelept din partea lui să le vorbească băieţilor; s-ar fi dat singur în vileag, iar ei ar fi putut înţelege că sunt urmăriţi îndeaproape de un străin. După ce dădură colţul străzii, se treziră în mijlocul unei alei mai agitate, unde doamnele se plimbau la braţul cavalerilor, pe când alţi trecători îşi făceau loc grăbiţi prin mulţime. De îndată ce se văzu aici, Pick îşi băgă mâinile în buzunar şi o luă înaintea fratelui său ca şi când s-ar fi ruşinat de el…”

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adauga o recenzie pentru “Amy si fratii ei”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *