Care este numele ei?

8,00 lei

Format: 20,5 x 13,5 cm

Număr de pagini: 108

Stoc epuizat

Descriere

     Chiar de la începutul lecturii, cititorul va experimenta felul în care Dumnezeu, în îndurarea şi dragostea Lui, îşi împlineşte promisiunea de a fi tatăl orfanilor. Pe paginile acestei cărţi veţi descoperi cum El veghează asupra unei fetiţe orfane, a cărei identitate este descoperită abia la sfârşitul povestirii. Urmăriţi-o pe micuţa Mary şi bucuraţi-vă de nevinovăţia şi puritatea ei.\

       Această carte ne prezintă modul minunat prin care un evreu pe nume Lazarus a ajuns să îl cunoască pe Cel ce este „Cheia Vieţii” prin intermediul fetiţei pe care o adoptase. Sinceritatea şi credinţa ei simplă au înmuiat încetul cu încetul inima bătrânului. Prin multe întâmplări şi situaţii limită pe care le înfruntă împreună, cei doi experimentează mila şi purtarea de grijă a Domnului Isus faţă de ei. O lecţie pe care fiecare ar trebui să o înveţe este aceea că nu e de ajuns să fii un om milos şi bun la suflet pentru a fi mântuit, ci trebuie să-L ai pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor personal.

Începutul

       „Ninsoarea cădea liniştită, într-un ritm rapid şi nepotolit, până când străduţele noroioase şi aleile mocirloase ale oraşului amorţit fură acoperite în întregime de albul curat şi imaculat al zăpezii. Era o oră târzie şi puţini erau cei care îndrăzneau să străbată întunericul acelui ceas. Forfota din timpul zilei încetase, iar viaţa celor care obişnuiau să iasă noaptea nu începuse. Un aer de părăsire învăluia curtea strâmtă, iar foşnetul calm al paşilor se stinsese cu mult timp în urmă. O alee îngustă, năpădită de buruieni, ducea spre o clădire plină de igrasie până sub streşini, cu tencuiala căzută şi acoperiş dărăpănat. Nici o rază de lumină nu străbătea cămăruţele mizerabile şi întunecoase în care intrai. Casa era mai curând o îmbinare nereuşită între un staul şi o pivniţă, un loc potrivit şi în acelaşi timp parcă nepotrivit pentru ambele scopuri. De aceea, oricărui vizitator i-ar fi venit greu să creadă că întreaga dărăpănătură putea sluji drept casă unor oameni nevoiaşi. Pardoseala lucrată cândva în lemn era acum înnegrită de noroiul lăsat de papucii greoi ai foştilor proprietari, ai celor ce locuiau acum casa… Acoperişul se lăsase, iar fereastra aproape ajungea la acelaşi nivel cu pământul. Doar câteva bucăţi de sticlă mai atârnau în colţurile împăienjenite ale geamului, iar locurile goale pe unde pătrundea adesea vântul fuseseră acoperite stângaci cu cârpe murdare şi pagini soioase din ziare. Locul în care nu demult fusese o vatră frumoasă era acum neîmprejmuit, iar flăcările firave pâlpâiau în voie, străduindu-se să nu se stingă de tot. Nu departe de grămada de vreascuri aprinse era aşezat un scăunel scund cu trei picioare. Singura lumină palidă şi mută venea de la o candelă cu fitilul lung ce atârna de gâtul unei sticle străvezii. Pe un braţ de paie aşezate într-un colţ, stătea întinsă o femeie trasă la chip, cu o privire stinsă şi goală. Respiraţia greoaie era un hârcâit prelung regulat, în timp ce valuri de fierbinţeală îi dogoreau trupul vlăguit şi subţire. Părea că se îneacă mereu; nu putea să-şi stăpânească tusea. Pe partea cea mai curată a podelei, chiar în faţa scăunelului pe care era aşezată candela, stătea o copilă de şase sau şapte ani, aparent nepăsătoare la tot ce se întâmplă în jurul ei. Lângă ea se aflau resturile de la cină, o coajă de pâine şi un lichid de culoare maronie turnat într-o cană ciobită. Între genunchii mici şi osoşi, copila ţinea strâns o păpuşă veche de lemn sau ceea ce mai rămăsese din ea. Unul dintre braţele frumos conturate fusese rupt, pe când celălalt părea să atârne nefolositor. Jucăria era acum trista amintire a păpuşii vesele şi dolofane de odinioară. Însă, mărimea ei fusese redusă drastic, consecinţă, probabil, a curiozităţii fetiţei şi nestăpânitei sale dorinţe de a-i cunoaşte întreaga alcătuire. Capul rotund purta numeroase urme ale pericolelor ce le pasc pe păpuşi când e vorba de curăţenie. Dintre toate însă, nasul părea să fi avut mai mult de suferit, dar nu din întâmplare ci din ciobirea lui şi lovirea lui parcă intenţionată. Cel mai bine păstrate erau cizmuliţele, de un albastru strălucitor. În ton cu singura piesă vestimentară ce-i mai rămăsese, proprietara păpuşii o împodobise cu o bentiţă şi o fundă, confecţionate cu multă minuţiozitate dintr-o bucată de muselină roz, după modelul rochiei de duminică a domnişoarei Okem sau Bell Okem, cum era cunoscută, fata vânzătorului de legume de pe colţ. În poala ei, micuţa avea o carte de cântări, din care o învăţa pe păpuşă, modulându-şi mereu vocea, uneori calmă, alteori mai ascuţită, aşa cum i se părea ei că suna cel mai bine…”

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adauga o recenzie pentru “Care este numele ei?”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *