Micul Sir Galahad

14,00 lei

Autor: Lillian Holmes

Format: 20,5 x 13,5 cm

Număr de pagini: 60

Copertă broșată

Stoc epuizat

Descriere

„De când a avut loc „tristul incident”, micuţul David îşi petrecea zilele stând lângă fereastră, privind copiii şi muncitorii din Alverton trecând. Dar el este atât de bogat în zâmbete luminoase şi în jocuri imaginative încât aceştia nu au nici un motiv să îl numească „Sărăcuţul David.” Cea mai mare dorinţă a micuţului David este să devină din nou puternic, dar ceea ce învaţă el este că adevărata putere vine prin lupta cu propriul său caracter şi prin a alege să facă binele, mai ales atunci când este foarte greu! Datorită inimii sale curate, a puterii interioare şi a faptelor nobile, el este denumit „Sir Galahad,” un titlu onorabil pentru o persoană „a cărei putere este la fel de mare ca a zece persoane datorită inimii sale curate”.

„Când am citit prima dată această cărticică, am ştiut că mă oprisem asupra unei lucrări ce avea să slujească de model pentru băieţi şi fete în învingerea ispitei de a desconsidera copiii mai slabi. Sper că veţi considera Micul Sir Galahad ca pe una dintre cele mai bune povestiri motivatoare pentru copii.”


Capitolul I

Privind pe fereastră

Adevăratul său nume era David – un nume frumos, care lui însuşi îi plăcea, pentru că aparţinuse băiatului din Biblie căruia i se întâmplaseră lucruri atât de minunate.

– Citiţi despre David, obişnuia el să spună mătuşii Jane când sosea timpul capitolului de seară; şi niciodată nu se sătura să audă despre băiatul energic şi viteaz care omorâse leul şi ursul şi chiar pe uriaş.

– Vreau să fiu ca David, începuse el să spună mătuşii Jane imediat ce a putut vorbi clar; şi prin a fi ca el, voia să spună a fi foarte puternic.

Într-o seară, pe când avea numai cinci ani, era în culmea veseliei, strigând: „Sunt puternic! Pot căra mai multe lemne decât un băiat de şapte ani!” Nu auzise de Galahad până când a avut loc tristul incident ce l-a făcut să creadă că nu mai putea fi ca David. Nu ar fi auzit niciodată de el dacă nu ar fi fost Arthur Bryan. Părea apoi că toată plăcerea venise în viaţa lui prin Arthur, aşa cum toată strălucirea soarelui intra în camera lui prin micuţa fereastră ce dădea spre casa lui Arthur, aflată pe dealul de peste râu. Soarele nu ajungea la ea decât înspre amiază, pentru că era o fereastră ce dădea spre vest; dar David era mai vioi dimineaţa şi nu simţea aşa mare nevoie să fie înveselit atunci, aşa că era mulţumit cu faptul că fereastră era pe partea cu casa. De asemenea, dădea spre curtea morii, prin urmare oamenii treceau tocmai pe sub ea în drum spre locul lor de muncă sau la întoarcere; şi asta era plăcut pentru că David avea mulţi prieteni printre „mâini”, cum îi numea el.

Voi, băieţi puternici, care abia ştiţi în ce direcţie e îndreptată fereastra voastră, vă întrebaţi de ce erau toate astea importante. Ei bine, pe atunci, David era invalid şi nu se putea deplasa mai mult de câţiva metri de fereastră fără să se ostenească foarte tare. El şi-a petrecut aproape toate zilele începând de la vârsta de cinci ani în acel loc, iar acum avea opt ani.

La început oamenii spuneau în trecerea lor: „Săracul băieţel! Păcat că Dumnezeu nu l-a luat la mama lui!” Dar Dumnezeu întotdeauna îi lasă pe oameni să trăiască atâta timp cât are o lucrare cu ei şi deseori El are de lucru pentru băieţei ologi. După un timp oamenii au uitat să spună aceste cuvinte. David era aşa de bogat în zâmbete strălucitoare încât nu îl puteau numi sărăcuţ.

Dumnezeu o luase pe mama lui Acasă când el abia învăţa să meargă. Era un omuleţ puternic şi plin de viaţă pe atunci, cu ochi albaştri mari şi gânditori şi cu păr negru ca lignitul[1]. Tatăl său lucra la calea ferată şi era acasă numai o dată la câteva nopţi, aşa că atunci când David nu a mai avut-o pe mama lui, a trebuit să fie dus la Alverton – micuţul oraş-fabrică unde locuia şi muncea sora tatălui său. Nu părea a fi locul lui acolo, pentru că mătuşa Jane nu se putea îngriji prea mult de el. Lucra la fabrică de la ora cinci şi jumătate după-amiaza şi oricum nu părea a se pricepe la copii deloc.

Nimeni nu ştia nimic despre familia mamei lui în afară de faptul că îi dezamăgise prin căsătoria ei cu tatăl lui David.

Dar exista alt loc în care David să stea. În locuinţa vecină mătuşii Jane locuia o femeie ce avea patru copii – doamna Black – şi ea promisese că va avea grija de David în fiecare zi, atât cât putea, în timp ce mătuşa Jane era plecată. Era mai uşor decât v-aţi putea gândi deoarece în Shop Row casele erau foarte apropiate unele de altele; era într-adevăr o casă mare văzută pe de-a-ntregul, pentru că înainte fusese o magazie mare, veche, ce aparţinea unei fabrici şi fusese împărţită apoi în locuinţe, dintre care toate zece la un loc nu erau mai mari decât casa lui Arthur. Unele dintre ele aveau uşi comune ce dădeau dintr-o casă în alta, la fel întâmplându-se şi cu locuinţele mătuşii Jane şi a doamnei Black. În majoritatea timpului David se afla în casa doamnei Black sau, dacă nu voia să îi stea vreun copil în cale, îi trimitea pe toţi cinci în casa mătuşii Jane.

David era aproape întotdeauna un copil foarte ascultător. Simţea că locul lui nu era nicăieri şi părea că se străduia să deranjeze cât mai puţin posibil. Deşi îi plăceau foarte mult jocurile zburdalnice și foarte rar se întâmpla să fie rănit cineva în timpul lor, totuși pe măsură ce creştea, îi plăcea mai mult să joace personaje din poveşti. Nu cunoştea nicio altă poveste în afară de cele pe care mătuşa Jane i le istorisea în fiecare seară, iar ea cunoştea numai povestiri din Biblie. Copiii doamnei Black nu auziseră altele în afară de cele pe care le spunea el, aşa că se jucau de-a vândutul lui Iosif în Egipt, de-a găsitul lui Moise în micuţul lui coșuleț din papură, de-a făcutul „cărămizilor fără paie” din nămol, sau – ce îi plăcea lui David cel mai tare – uciderea lui Goliat cu o piatră. Un trunchi mare de copac de peste drumul din Shop Row era Goliat. Se chinuiau mult ca să-l aşeze în poziţia corectă şi, deoarece nu cădea la pământ când era lovit cu o piatră, trebuia să fie lovit cu piciorul de cineva. (…)

[1]  Cărbune natural de calitate inferioară, de culoare brună-negricioasă, sfărâmicios.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.