Luptatorul din Filipi

35,00 lei

Autor: Fannie E. Newberry

Format: 20,5 x 13,5 cm

Număr de pagini: 336

Copertă broșată

19 în stoc

Descriere

O istorie provocatoare a primilor creştini, Luptătorul din Filipi ne oferă imaginea celor care umblau în acelaşi timp şi în aceleaşi locuri cu Isus – Cel pe care acea nouă „sectă” Îl considera una cu Dumnezeu. Îl veţi întâlni pe Hector, atletul olimpic bine antrenat şi foarte respectat, a cărui măiestrie ameninţa superioritatea neegalată a gladiatorilor romani, le veţi întâlni pe Lidia şi pe Salome, pe sfântul apostol Pavel, pe împăratul Claudius, pe Agripina şi pe petrecăreţul Nero. Este o relatare a contrastelor izbitoare ale Romei – sărăcia lucie faţă în faţă cu o extravaganţă de nedescris, viaţa unora în întunericul temniţei şi în lanţuri şi a altora plină de splendorile şi distracţiile vieţii luxoase de la curtea împăratului. Mai mult decât toate acestea, Luptătorul din Filipi vă va oferi experienţele adevăratului test de loialitate şi a triumfului credinţei.

Despre istoria Romei, ca şi despre cea a primilor creştini, s-a scris mult, atât de către istorici erudiţi, cât şi de către literaţi ce au reuşit cu măiestrie să imagineze şi să dea viaţă eveni-mentelor şi personajelor din acele vremuri. De o asemenea factură este şi cartea de faţă care vine să îmbogăţească peisajul semantic referitor la vremurile vechii Rome, şi care reuşeşte să-l „prindă” atât pe cititorul împătimit de beletristică, precum şi pe cel ocazional. Recomandăm cu bucurie această nouă apariţie a Colecţiei Cărţilor Rare, fiind o carte ce-l poate duce pe cititor cu gândul la viaţa primilor creştini, fapt ce poate determina reflexia asupra propriei vieţi de credinţă, ceea ce nu poate fi decât de un real câştig pentru acesta. Cocîrlă Liviu – psiholog


Capitolul I

TALISMANUL PIERDUT

– Ce-i acolo? Ce se întâmplă?

Între uşiorii uşii înalte se ivi silueta semeaţă a unui tânăr. După ce aruncă o privire fugară prin încăpere, el dădu drumul perdelei grele de la intrare şi păşi repede pe pavajul finisat din piatră spre celălalt capăt al odăii. Acolo, pe divanul acoperit de un aşternut frumos lucrat, o fată stătea ghemuită şi plângea. Cum nu primi imediat un răspuns, tânărul se opri în dreptul ei, se aplecă şi-şi puse amândouă mâinile pe umerii ei. Aşteptă neputincios câteva momente, neştiind ce să spună. După un timp, o întrebă din nou:

– S-a întâmplat ceva, Salome?

– Dacă s-a întâmplat? Ce e cu întrebarea asta? reuşi ea să rostească printre suspine, pe un ton de adânc reproş.

– Ceva nou, voiam să spun! se grăbi el să-i explice cu blândeţe. Bineînţeles…

– Bineînţeles că nu poţi şi nu vei înţelege, Hector. Niciodată nu înţelegi. Oare îndurerarea sufletului tău scade odată cu trecerea timpului? Mă întreb dacă mă voi putea obişnui vreodată cu asta!?

– Eu cred că da; în viaţă ne obişnuim chiar şi cu lucruri din cele mai rele, îi răspunse el cu glas încet, privind-o câteva momente gânditor de la înălţimea lui, având în ochi ceva din atitudinea protectoare a unei cămile semeţe ce-şi îmbrăţişează iedul din priviri. Vezi tu, trebuie să ne stăpânim durerea, furia, altfel, ele ne vor ucide cu fiecare zi trecută. Hai, încearcă să te calmezi! Crezi că ai putea face asta pentru mine? E timpul să luăm cina şi mi-e foame.

– Ţi-e foame! Bărbaţii totdeauna se gândesc doar la bunăstarea lor. Te-ai gândit măcar o dată la bietul nostru Herklas de când s-a pierdut? Nimeni nu ştie pe unde umblă şi dacă e bine…

Brusc faţa tânărului se întunecă, dar tulburarea din ochii lui dură doar o clipă asemenea unui nor trecător, iar Salome, cufundată în plânsul ei îndurerat, nu observă nimic din emoţia profundă ce-l cutremură. După o clipă de tăcere, el continuă cu blândeţe, silindu-se să pară nepăsător, deşi în vocea lui se simţea cu toate acestea un tremur neobişnuit:

– Dar, ai ceva noutăţi pentru mine, draga mea? Erai chiar senină dimineaţă când am plecat. Ce ai aflat?

– Dar acum ştiu că totul s-a terminat. Herklas nu se va mai întoarce niciodată! Apoi, ridicându-se, cu lacrimi mari în ochii ei negri, îngroziţi, îl privi fix şi-i şopti grav: Hector, mi-am pierdut talismanul! Zeii m-au lăsat în voia sorţii şi nenorocirea mă aşteaptă.

– Eh! strigă fratele, îndreptându-şi umerii laţi şi spatele în timp ce un râs vesel ieşi din pieptul lui bine făcut. Asta e tot? Eram sigur că ai veşti despre Herklas – că o fi ajuns printr-o temniţă, dacă nu cumva chiar la galere, sau că e torturat până are să-şi găsească moartea în vreun fel. La auzul propriilor vorbe până şi tânărul, dornic să-şi bine dispună sora simţi un cutremur uşor: şi e vorba doar de talisman? Atât?

– Atât! murmură fata printre dinţi, strângându-şi cu furie buzele roşii. Şi, cu mişcări nervoase începu să-şi adune frumoasele cosiţe într-un fileu de mătase. Nu e de ajuns? Ce mă mai fereşte de rău şi de nenorocire acum?

– Păi, surioară, probabil te pot ajuta puţin! îi spuse el, desfăcându-şi braţele lungi, mari şi dezgolite şi încordându-şi uşor muşchii frumos definiţi. Cred că aş avea şi eu un cuvânt de zis sau ceva de făcut în caz că nenorocirea asta de care pomeneşti vine sub o formă mai palpabilă, nu crezi?

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.