Tom Gillies

14,00 lei

Format: 20,5 x 13,5 cm

Număr de pagini: 125

26 în stoc

Descriere

Tom Gillies era darnic, pătimaş, rău şi foarte uşor de condus. Făcuse de foarte multe ori doar ce era rău, de aceea părinţii lui îl considerau „oaia neagră” a familiei şi încetaseră să mai spere că ar putea face şi ceva bun. Era cunoscut de toţi ca cel mai rău vagabond de pe insula Norton. Mama lui îi spunea mereu că Dick Potter îl va distruge. În fiecare zi, cei doi se întâlneau în peştera lor preferată din marginea unei stânci, unde născoceau fel de fel de planuri şi făceau multe năzbâtii, toate acestea contribuind la reputaţia lor de „băieţi răi”. Dar, curând, Tom înţelege că obiceiurile rele se strâng tot mai mult în jurul lui asemenea unor lanţuri şi că păcatul leagă noduri care îl ţin prizonier. El descoperă că aceste noduri pot fi desfăcute de Isus şi că El e singurul care poate să îl ajute. Acum Tom are nevoie de mult curaj pentru a spune nu „prietenului” său Dick şi de a-l urma pe adevăratul Prieten care va desface toate acele noduri îngrozitoare şi îl va ajuta să ducă o viaţă minunată printre oamenii din insula Norton.

Tom Gillies şi Dick Potter se întâlnesc în secret la peştera lor favorită pentru a plănui obrăzniciile care le-au dat o reputaţie atât de proastă. Oamenii din oraş se plâng spunând că pe insula lor nu este loc pentru golani ca ei. Tom este trimis la muncă, unde învaţă că obiceiurile sale rele îl încătuşaseră şi păcatele sale îl făcuseră prizonier. Acolo Îl descoperă pe Cel care îl eliberează pentru a trăi o viaţă demnă printre oamenii de pe insula Norton.

Atunci când un băiat înţelege importanţa faptului de a avea o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu, când realizează că greşelile făcute în trecut pot fi recunoscute şi abandonate, nimic nu-l mai poate opri din avântul său. Dorinţa de a fi plăcut lui Dumnezeu îşi face din ce în ce mai mult loc în inima lui şi odată cu trecerea timpului el îşi dă seama că este mai bine să mărturiseşti adevărul şi să suferi, decât sa ai o conştiinţă încărcată. Tom Gillies nu ne învaţă că spunând adevărul vom avea întotdeauna câştig de moment, dar ne face să înţelegem că numai Adevărul este Cel ce ne va face liberi.

Capitolul I -Tom

           „Insula Norton se afla la o distanţă de două mile şi jumătate de Dixtown; era un loc unde veneau foarte mulţi vizitatori din oraş, cărora le plăcea să se plimbe cu barca şi să se relaxeze, inundaţi de soarele ce strălucea cu putere pe cer. Insula avea un ţărm stâncos foarte abrupt, peşteri adânci şi multe locuri pitoreşti. De pe insulă se putea vedea oceanul nesfârşit; spaţiul era atât de necunoscut oamenilor, încât doar păsările cerului îşi construiseră cuiburile între crăpăturile stâncilor. Aceste locuri primejdioase nu reprezentau însă nici un pericol pentru Tom Gillies şi prietenul său, Dick Potter; de multe ori ei veneau aici pentru a lua ouă din cuiburile păsărilor. O casă mare şi o fermă, care erau ale domnului Pender, proprietarul carierelor de piatră, precum şi căsuţele în care locuiau oamenii care lucrau pentru el, şi câţiva pescari, însumau toate aşezările de pe insulă, cu excepţia şcolii, unde locuia – fără să plătească chirie – o femeie în vârstă. Era destul de educată, care fusese odată servitoare în familia Pender, dar domnul casei o plătea acum pentru a-i învăţa pe copiii muncitorilor lui. Insula Norton era cunoscută pentru carierele sale de piatră. Multe nave ancorau aici în timpul anului, aşteptând să fie încărcate, dar în acelaşi timp se adăposteau de furtunile puternice. Nu era nici un loc unde oamenii se puteau închina lui Dumnezeu; se ţineau din când în când diferite servicii duminica după amiază, în şcoală; doar atunci puteai auzi pentru o jumătate de oră sunetul dogit al unui clopot înainte de începerea serviciului divin. Familia Gillies, cu excepţia fetei celei mai mari, Sally, nu mergea la serviciul divin. Doamna Gillies credea că duminica doar oamenii săraci sunt preocupaţi de religie.\r\n- Lucrăm exact şase zile, spunea ea, şi este foarte greu dacă nu ne putem odihni în cea de-a şaptea. Cu siguranţă, era o femeie foarte harnică atât timp cât era vorba de lucruri lumeşti; dar ea nu ştia că a aduce glorie lui Dumnezeu era un lucru foarte important şi dacă i-ar fi slujit Lui, cu siguranţă ar fi reuşit mult mai bine să aibă grijă de familia ei şi ar fi putut să se ocupe mult mai bine de cei din jur. Domnul Gillies locuia în insula Norton de douăzeci şi cinci de ani. S-a stabilit aici împreună cu soţia sa, imediat după ce s-a căsătorit şi de atunci a lucrat în carierele de piatră. A trebuit să muncească din greu pentru a-şi putea întreţine familia; cei patru fii mai mari ai lui l-au ajutat la muncă. Ei au închiriat casa de lângă cea a tatălui lor; pe când Harry, cel mai mare dintre ei, urma să se căsătorească, ceilalţi trei doreau să stea acolo cât mai mult. În insula Norton, femeile obişnuiau să meargă în Dixtown să vândă peşte. Atunci când Sally Gillies a fost în stare să pregătească singură cina, mama ei a început să facă şi ea ce făceau şi celelalte femei – avea astfel multe drumuri de făcut. Într-o zi minunată de august, ea a venit acasă foarte mulţumită de vânzări. Era fericită că reuşise să vândă foarte bine peştele şi găsise de lucru pentru unul din fiii ei…”

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.