O privire în spatele cortinei

19,00 lei

Format: 20,5 x 13,5 cm

Număr de pagini:272

Descriere

În tainele multor vieţi, durerea şi frica se ascund sub măştile sclipitoare ale ipocriziei. Când veţi citi „O privire în spatele cortinei”, sau mai bine zis, când veţi plânge citind-o, vă va fi uşor să înţelegeţi de ce în secolul al XVIII-lea această carte s-a tipărit în 2.500.000 de volume. Şi veţi mai înţelege de ce este atâta bucurie în prezenţa îngerilor când un singur păcătos se pocăieşte.

„La ce ţi-ar folosi să ştii că vei lăsa într-o zi epava făpturii tale şi nu vei lua nimic cu tine dincolo de Iordanul morţii? Se zice adesea că viaţa e o lungă călătorie a umanităţii spre nemurire sau spre chin. Caravana Rozaliei poate fi şi caravana ta, caravana atrăgătoare în care-ţi adăposteşti sufletul. Atâtea caravane se îndreaptă spre marginea cumplitei veşnicii a iadului şi cât de puţine ascultă în trecerea lor glasul Bunului Păstor: „Veniţi la Mine voi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Ai auzit şi tu poate, dar ai trecut nepăsător. Ai aruncat în grabă o privire cerului şi el a împrumutat mâhnirea privirii tale, căpătând culoarea tristeţii din tine. Ai atins din neatenţie o floare şi ea s-a gârbovit sub puterea suferinţei ancorate în tine. Ai lovit în treacăt o piatră şi ea s-a transformat într-o lespede grea de mormânt. I-ai zâmbit fără voie unui copilandru cu ochii adânci şi duioşi şi l-ai văzut îmbătrânind sub răstignirea buzelor tale. Porţi ca un doliu durerea şi zi de zi îi vorbeşti doar ei. Eşti înfierat de blestemul păcatului din tine. Dar de dincolo de lume se aude dulce, chemarea iubirii Lui şi şansa de a te elibera de moarte şi osândă. Picuri de Soare cad pe câmpiile mănoase ale vieţii veşnice. Aici se-aude doar cântul iubirii. Vino să-I cazi la piept şi suferinţa ta va fi alinată pentru totdeauna.”  Adina Cotleţ


Capitolul I

Rozalia

Ploua, ploua fără încetare! Şi cât de nemiloasă cădea ploaia peste bâlciul din după-amiaza aceea de duminică! Bălţile creşteau şi noroiul devenea tot mai gros, cu fiecare clipă care trecea. Cât de mohorât arăta târgul! Cu o seară înainte totul era scăldat într-o mare de lumină; circurile şi teatrele ambulante erau luminate cu ancore, cruci şi stele mari sclipitoare.

Acum totul zăcea în întuneric şi nicio lumină nu mai sclipea pe fundalul plumburiu; corturile soioase, caravanele cu vopseaua ştearsă de soare şi de ploaie, toate se pierdeau în negura şi ceaţa lăsate peste micul târg.

Totuşi, în ciuda ploii, grupuri răzleţe de vagabonzi hoinăreau prin târgul ambulant privind plini de curiozitate printre carusele, biciclete şi tiribombe, pândind indiscreţi prin deschizăturile corturilor şi prin ferestrele caravanelor, făcându-şi planuri pentru distracţia de mâine, când sperau că târgul va fi iarăşi plin de lumină şi grandoare.

În caravane, actorii, clovnii, scamatorii şi dresorii de animale se înghesuiau în jurul sobelor şi protestau nemulţumiţi de vremea de afară, plângându-se că trebuie să plătească chirie pe locul unde se instalaseră chiar şi atunci când nu puteau să scoată niciun profit.

Un bătrânel de statură mică traversa aleea plină de noroi ce despărţea circul de animale de celelalte teatre de amuzament. Pe faţa lui brăzdată de cute severe se putea citi blândeţea şi dragostea, izvorâte dintr-o taină adâncă a sufletului. Era evident că nu făcea parte dintre curioşii ce rătăceau dintr-un loc într-altul, ci că a venit cu un scop bine definit şi că nu avea să plece până când nu va reuşi să-l împlinească. După ce sări atent peste câteva bălţi, urcă scările uneia din caravane şi bătu la uşă.

Era o uşă ciudată; în partea de sus avea o fereastră în spatele căreia era un şal legat cu panglici roz, în loc de perdea. Nimeni nu veni să deschidă uşa când bătrânul bătu şi acesta se pregătea să plece, dar nişte băieţi din apropiere, care îl urmăriseră de la început, îi strigară:

‒ Mai bate, domnule, mai bate! Este o fată înăuntru; a intrat adineauri.

‒ Nu ţi-ar plăcea să fii în locul ei? îl întrebă unul din băieţi pe celălalt.

‒ Îţi place calule ovăz? Cum n-aş vrea ca şi casa noastră să meargă pe roţi dintr-un loc în altul şi să mă distrez tot timpul, fără să am alte treburi de făcut?

Bătrânul zâmbi cu milă şi bătu din nou la uşa caravanei.

De data aceasta o faţă mică apăru de după perdeaua de muselină şi privi afară cu precauţie. Era o faţă frumoasă şi dulce, atât de dulce, încât bătrânul oftă când o văzu, gândindu-se: Ce păcat de aşa o fetiţă frumoasă…

Apoi căpşorul se întoarse şi păru că transmite ceva cuiva dinăuntru, după care uşa se deschise şi înaintea bătrânului se ivi o fetiţă de aproape doisprezece ani, cu trăsături fine şi gingaşe. Părul îi cădea în valuri line până la mijloc, iar în bătaia sfioasă a lunii nuanţe arămii îi jucau prin părul auriu. Prin ochii mari, gânditori, răzbătea nevinovăţia şi o uşoară umbră de tristeţe. Erau cei mai frumoşi ochi pe care bătrânul îi văzuse vreodată. Era îmbrăcată sărăcăcios, iar când uşa se deschise şi aerul rece intră, începu să tremure.

‒ Bună ziua, mică domnişoară! zise bătrânul.

Ea se pregătea să-i răspundă, dar o tuse violentă o făcu să se întoarcă. După ce tusea se termină, se auzi un glas plângăreţ de femeie:

‒ Închide uşa, Rozalia, este foarte frig! Spune-i celui care a venit să intre!

 

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.