Descriere
Tovarăşul cu voce caldă cu care umblăm atât de liniştiţi şi în a cărui companie ne desfătăm aşa de mult poate fi un înger al lui Satan, pe când omul cu o vorbire aspră, directă pe care îl ocolim, poate fi însuşi profetul lui Dumnezeu trimis să ne avertizeze împotriva pericolului şi a pierderii veşnice.
Creştinul îşi dă curând seama că dacă vrea să fie biruitor ca fiu al cerului printre oamenii de pe pământ, nu trebuie să urmeze tiparul omenirii, ci contrariul ei. Ca să fie în siguranţă, se pune în primejdie; îşi pierde viaţa ca să şi-o câştige şi este în pericolul de a şi-o pierde dacă încearcă să şi-o apere. El coboară ca să urce. Dacă refuză să coboare, atunci e deja jos, dar când începe să coboare e în drum spre înălţimi.
El este cel mai puternic atunci când e cel mai slab şi este slab atunci când e puternic. Deşi este sărac, are puterea de a-i îmbogăţi pe alţii, dar când el devine bogat, abilitatea sa de a-i îmbogăţi pe alţii dispare. Are cel mai mult după ce dă [altora] cel mai mult şi are cel mai puţin când posedă cel mai mult.
El poate fi şi, adesea chiar este cel mai mare atunci când se simte cel mai josnic, şi cel mai neprihănit când este cel mai conştient de păcat. E cel mai înţelept când ştie că nu ştie şi cunoaşte cel mai puţin când dobândeşte un mare bagaj de cunoştinţe. Uneori face cel mai mult prin faptul că nu face nimic şi ajunge cel mai departe când stă nemişcat. În întristare el reuşeşte să se bucure şi are inima veselă chiar şi în suferinţă.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.