Porumbelul alb

6,00 lei

Format: 20,5 x 13,5 cm

Număr de pagini: 46

Descriere

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” Psalmi 23:4

„Dumnezeu nu ne-a promis că vom fi scutiţi de necazuri sau de adversitatea oamenilor răi, dar ne-a asigurat de prezenţa Lui, în condiţiile în care noi îndeplinim voia Sa. Această prezenţă a Sa ne dă întotdeauna pacea, echilibrul, calmul şi încrederea care ne face mai mult decât biruitori, oricât ar fi de mari furtunile din jur.” Petrică Vrăbioru

Încă o dramă clasică dăruită de autorul operei „Coşul cu flori”. De data aceasta, înconjuraţi atât de nobili şi contese cât şi de hoţi şi tâlhari, veţi ajunge până la marginea prăpăstiei de groază, dar veţi urca şi pe culmile nobleţei şi ale prieteniei sincere

În mijlocul unei lumi pline de răutate, de egoism şi fărădelege, creştinii au avut dintotdeauna inevitabile confruntări cu oamenii ignoranţi faţă de Dumnezeu. Oricât ai vrea să trăieşti liniştit şi în pace cu toţi, se-ntâmplă că devii uneori ţinta loviturilor acelora cărora nu le-ai făcut nici un rău. Semănând binele vei avea prieteni recunoscători, dar şi duşmani invidioşi a căror conştiinţă este anesteziată de patima intereselor pământeşti. Aşa se întâmplă şi în cazul familiei contelui Theobald, o familie nobilă, cu standarde înalte, cu frică de Dumnezeu, o familie în jurul căreia se conturează întreg tabloul acestei povestiri captivante. Ameninţată de un pericol iminent, venit din partea unor tâlhari fără scrupule, această familie nici măcar nu bănuia că se află într-o situaţie extrem de critică. Însă, deasupra tuturor lucrurilor există un Dumnezeu bun şi drept, care veghează neobosit şi creează circumstanţe favorabile copiilor Săi, protejându-i şi salvându-i din situaţii limită, fără de soluţii omeneşti. Porumbelul – veşnicul simbol al purităţii – devine în acest context mijlocitorul unei salvări binecuvântate. Deşi este purtător al unei înştiinţări tulburătoare, el devine asemenea porumbelului ce i-a adus odinioară vestea bună lui Noe. Fiinţe neînsemnate sau lucruri mărunte pot deveni instrumente mari de binecuvântare în mâna Dumnezeului care ne iubeşte. Totul este sub controlul Lui, depindem de El la fiecare pas şi nu trebuie să intrăm în panică la presiunea diferitelor ameninţări sau pericole din jur, ci doar să ne încredinţăm Lui pe deplin şi El va şti cel mai bine cum să ne poarte de grijă.\r Petrică Vrăbioru

AGNES ŞI PORUMBELUL EI ALB

           „Cu mult timp în urmă, pe când domeniile marilor feudali se întâlneau la tot pasul, în vechiul castel Falkenbourg de pe Rin, locuia un oarecare conte Theobald, împreună cu soţia sa, Othilia. Contele nu era cunoscut de oamenii de rând atât pentru vastul teritoriu pe care-l stăpânea, cât pentru inima lui bravă şi generoasă. Sunt oameni care alungă colbul uitării de pe viaţa lor nu numai prin putere şi bogăţie, ci şi prin bunătate şi credincioşie, iar contele Theobald şi soţia lui doreau ca traiul lor să nu impresioneze prin lucrurile trecătoare, ci prin cele care aduc o viaţă veşnică fericită. Contesa Othilia obişnuia să facă o mulţime de binefaceri. Îi vizita pe cei bolnavi din satele învecinate şi castelul era întotdeauna un refugiu pentru toţi nenorociţii care aveau nevoie de ajutor. Aceşti părinţi cucernici aveau un singur copil, o fetiţă de vreo opt anişori, pe nume Agnes. Chiar la această vârstă fragedă, copila era de o bunătate şi de o gingăşie nemaiîntâlnite. Bucuria ei cea mai mare era să facă bine. Părinţii, împreună cu fiica lor, erau veneraţi şi respectaţi în toată ţara, iar călătorii care zăreau de la distanţă turnurile înalte ale castelului Falkenbourg, îi binecuvântau pe cei ce-l locuiau din adâncul inimii; bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu dăinuiau în familia lui Theobald şi mulţi puteau să vadă acest lucru. Oricât de multe binefaceri făceau, oricât de mult sacrificau din avutul lor, ei nu duceau lipsă de nimic şi tot ce dăruiau le era înapoiat şi înmulţit. Era o zi însorită de vară. Soarele îşi odihnea razele pe acoperişurile înalte, înălţate spre cer, ale castelului. Contesa şi Agnes se ridicară de la masă, îndreptându-se spre o uşă scundă din zidul curţii. Contesa împinse uşa cu umărul. Poarta se închise singură, cu zgomot, în urma lor. Cu paşi nesimţiţi şi uşori, coborâră treptele înalte de piatră care dădeau în grădina castelului, aflată la poalele unui deal din apropiere. Ajunse aici, fură întâmpinate de un val înmiresmat de arome dulci şi calde. Boboci gingaşi de trandafir îşi deschideau alene vălul de mătase. Înfloreau violetele. Contesa închise ochii şi rămase nemişcată ca şi când ar fi adormit îmbătată de parfumul florilor. Se opriră o clipă şi lângă fântâna din mijlocul grădinii. Se aplecară uşor peste marginea de piatră ca să privească unduirile cristaline. Un mănunchi de raze argintii se oglindea în strălucirea jucăuşă a apei. Din depărtare se auzeau cântecele naturii. Cele două rămaseră tăcute. Stăteau acum la umbra unui copac bătrân lucrând la câte-o haină pentru un oarecare orfan sărman. O linişte adâncă şi nelămurită stăpânea împrejurimile. Pacea cobora peste grădină ca o umbră tăcută a înserării. Natura amuţise. Doar din vreme-n vreme, cântecul înalt şi sublim al unei ciocârlii îndepărtate străbătea văzduhul. Deodată, se auzi un foşnet în frunzişul copacului; mişcarea fu atât de rapidă, încât ele nu au putut să-şi dea seama care anume a fost cauza şi se uitau una la alta speriate. Apoi, o pasăre mare de pradă se apropie iute ca o săgeată şi se opri câteva clipe suspendată în aer, cu aripile mari în bătaia vântului; dar, în clipa când simţi prezenţa lor acolo, se ridică fulgerător în văzduh şi dispăru. Agnes era atât de înspăimântată, încât nu îndrăznea să-şi ridice privirea şi să vadă care fusese motivul zgomotului pe care îl auziseră…”

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.