Descriere
Dictatura lui Adolf Hitler părea o ameninţare îndepărtată pentru băiatul de unsprezece ani, Rudi Kaplan. Dar când forţele naziste au invadat Polonia şi au bombardat Varşovia, oraşul în care locuia Rudi, acesta a aflat că el este duşmanul lui Hitler nu doar fiindcă era polonez, ci şi pentru că era evreu şi creştin. Următorii ani i-au schimbat pentru totdeauna viaţa lui Rudi. Bazându-se numai pe promisiunea tatălui său că se vor întâlni după război, Rudi trebuie să înveţe cum să supravieţuiască ascunzându-se, cum să fie cu adevărat curajos şi cum să-şi înfrângă ura pentru duşmani. Trebuie să înveţe să se jertfească pe sine şi să se încreadă în Dumnezeu, care este mai puternic decât orice armată.
„Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Christos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” 1Petru 5:10
„În inima fiecărui băiat se află ascunsă dorinţa de a deveni erou… Este o dorinţă care creşte odată cu el, dacă el creşte după voia lui Dumnezeu. Dar calea care îl duce de la visuri de eroism la acte de curaj adevărat nu este uşor de străbătut. Adesea aceasta este o cale anevoioasă, o cale străjuită de spinii nenorocirii şi presărată cu florile sângerii ale amărăciunii. Rudi Kaplan, eroul de unsprezece ani al acestei povestiri, a trebuit să străbată această cale. Dar în călătoria aceasta a luat cu el promisiunea lui Dumnezeu, o promisiune făcută de tatăl lui. Călătoria lui începe în 1939, la începutul celui de-al doilea război mondial. Pe atunci Rudi locuia cu tatăl lui, Iacob Kaplan, în Varşovia, capitala Poloniei. Doctorul Kaplan era un evreu polonez, care devenise creştin. Îl acceptase pe Christos în timp ce studia medicina la universitatea din Stockholm, capitala Suediei. Tot în Suedia o întâlnise pe cea care avea să-i devină soţie, mama lui Rudi. S-au întors în Varşovia la un an de la naşterea băiatului. Dar în curând au aflat că doamna Kaplan era pe moarte. Rudi avea doar trei ani când mama lui a adormit în Domnul. Moştenirea lui Rudi a jucat un rol important în viaţa lui. De la tatăl său, moştenise sângele evreiesc, iar de la mama sa, înfăţişarea suedeză. Amândouă s-au dovedit semnificative: prima l-a condus pe calea spre eroism, iar a doua l-a protejat în timpul acestei călătorii.”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.