Descriere
Creștinismul este Hristos! Nu este un sistem filosofic sau o colecție de adevăruri valabile veșnic, ci este relatarea felului cum Dumnezeu Însuși a invadat această lume decăzută, în urmă cu două mii de ani, în Persoana glorioasă a lui Isus Hristos. „Cuvântul” veșnic care „era Dumnezeu” (Ioan 1:1) „S-a făcut trup și a locuit printre noi” – vorbind așa cum nimeni n-a vorbit până atunci (Ioan 7:46) și făcând fapte care nu fuseseră niciodată făcute până atunci (Ioan 9:32; 15:24). În prezența gloriei Sale divine unice – „slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl… plin de har și de adevăr” – apostolii au căzut cu fața la pământ, copleșiți de uimire și adorare. Apoi ei au mers proclamând, nu filosofiile lor, ci slava Aceluia pe care ei Îl văzuseră și auziseră: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, – pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o, și mărturisim despre ea, și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl, și care ne-a fost arătată; – deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos” (1 Ioan 1:1-3).
Odată cu venirea lui Isus Hristos în lume, asupra oamenilor a strălucit o lumină a revelației atât de mare încât toate descoperirile anterioare par acum întunecate prin comparație cu aceasta. El este „Soarele care răsare din înălțimi” care ne-a „cercetat” (Luca 1:78). El este „adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume” (Ioan 1:9). El este Cuvântul ultim al lui Dumnezeu adresat omenirii (Evrei 1:1-2), „oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui” (Evrei 1:3). El este „chipul Dumnezeului celui nevăzut” (Coloseni 1:15); a vedea pe El înseamnă a vedea pe Tatăl (Ioan 14:9). În El „locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). În El sunt ascunse „toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2:3). El este țelul spre care se îndreaptă întreaga istorie (Efeseni 1:9-10; Coloseni 1:15-18).
În acest context al slavei lui Hristos care depășește orice măsură, Ioan a scris cuvintele de mai sus: „Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos”. Ioan nu voia să spună că în Legea lui Moise nu era har sau adevăr; nu, căci acestea erau. Dar în comparație cu plinătatea divină absolută (Ioan 1:14, 16) a harului și adevărului care se găseau în Isus Hristos, harul și adevărul Vechiului Testament pălesc într-atâta încât devin insignifiante. Este după cum Pavel spunea, „în privința aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult“ (2 Corinteni 3:10). Față de Hristos, Moise este atât de mic precum ar fi o lumânare față de soare. Dacă vrem să înțelegem corect „legea lui Hristos”, trebuie să avem permanent în minte această realitate.
Ca și creștinismul, legea lui Hristos este Hristos. Nu este un sistem de reguli pe care oamenii ar trebui să le respecte. Nu constă în adoptarea unui cod de comportament înțelept, după cum este situația în confucianism sau după cum sunt învățăturile celor „8 pași spre desăvârșire” din budism. Dimpotrivă, ea este Hristos Însuși, în toată minunăția umanității Sale perfecte și divine, arătată atunci când El Își cheamă ucenicii să Îl urmeze (Matei 9:9) și când le dă putere să facă aceasta lucrând în ei propria Sa viață înviată (Efeseni 3:20, vezi și Efeseni 1:19-20; Filipeni 3:10). Chemarea înaltă a oricărui creștin constă în nimic mai puțin decât în a se „îmbrăca în Domnul Isus Hristos! (Romani 13:14)
Așadar, această carte este o încercare de a arăta ceva din privilegiul de nespus al cunoașterii și umblării după Hristos Isus, Domnul nostru, în timp ce însăși „viața lui Isus” se „arată în trupul nostru muritor” (2 Corinteni 4:11).
Capitolele acestei cărți explorează ceea ce Biblia vrea să ne spună atunci când îi descrie pe creștini ca pe aceia care slujesc lui „Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă” (Romani 7:6) și ele caută să ne arate libertățile uriașe, alături de responsabilitățile mărețe care ne sunt date, ca unor fii maturi ai lui Dumnezeu.
Semnificația îndemnului de a „iubi după cum Hristos v-a iubit” este un ocean ale cărui adâncimi niciun creștin nu le va conștientiza vreodată în decursul vieții pământești. Această carte își propune doar să ofere cititorului o înțelegere de bază asupra a ceea ce este legea lui Hristos și să îndrepte pe credincioși către viața vie a lui Hristos, care este singurul ce poate să le dea putere să „împlinească” această lege. Aceia care aderă îndeaproape la anumite forme fie de „Teologie a Legămintelor” sau „Dispensaționalism”, ori „Teologia Noului Legământ”, pot să considere anumite aspecte ale acestei cărți drept dezamăgitoare. Cu toate acestea, speranța mea este că toți credincioșii adevărați vor auzi, pe paginile ei, vocea Păstorului lor chemându-i să Îl urmeze mai îndeaproape.
Pentru a ajuta pe cititori în înțelegerea cursului ideilor, cartea a fost împărțită în trei secțiuni: Prima parte prezintă istoria răscumpărării de la Creație până la venirea lui Hristos; partea a doua prezintă înțelesul libertății creștinului în contextul Legii, iar partea a treia se ocupă de legea lui Hristos. De-a lungul acestei cărți, am inserat multe pasaje importante din Scriptură.
Am luat în considerare, de asemenea, mai multe aspecte controversate, pe care le-am tratat în anexe pentru a nu umbri în vreun fel tema centrală a cărții. Unii nu vor fi deloc de acord cu ideile prezentate în această carte. Dacă ești printre aceștia, tot ce pot să fac este să te implor să studiezi anexele cu atenție și cu o minte deschisă înainte de a renunța să mai citești această carte. În final, Biblia este cea care trebuie să guverneze teologia noastră, nu crezurile și mărturisirile făcute de oameni, oricât de demne de luat în seamă sau de onorabile ar fi ele.
Când m-am apropiat de acest subiect pentru a-l trata, am fost în mod repetat conștient de faptul că nu sunt vrednic să mă ocup de o astfel de temă. Cum am putea să vorbim despre a „iubi după cum ne-a iubit Hristos” fără să ne plecăm capetele rușinați de egoismul și răceala pe care le descoperim atât de des în noi înșine?
În lumina acestui lucru, nu putem decât să ne amintim de cuvintele lui Pavel: „Cine este destoinic pentru aceste lucruri?” (2 Corinteni 2:16).
Cât de mulțumitori putem fi pentru că, deși nu suntem „în stare să gândim ceva ca venind de la noi“, și totuși „destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viața”! (2 Corinteni 3:5-6)
Doamne, iată plângerea mea cea mare
Că dragostea mea este mică și slabă;
Totuși Te iubesc și Te ador;
O, prin har Te iubesc mai mult!
–William Cowper
Similare
Recenzii
Nu există recenzii până acum.